Nimic nu este ceea ce pare , cerul nu este albastru , marea nu este infinita , luna nu este facuta din cascaval si tot asa.
Ce arat eu ca simt acum , nu este nici pe departe ceea ce simt de fapt.
Sunt calma , atat de calma incat ma tem ... ma tem ca ceea ce este inauntrul meu sa nu ma sece , ma tem sa nu fie atat de otravit incat sa ma trezesc cu gura amara , ma tem sa nu produca atat fum incat sa-mi innegrasca ochii si sa nu mai pot vedea atatea culori false precum albastrul cerului .
M.am schimbat de atatea ori incat nu mai stiu care dintre eu e cea adevarata .
Am atatea ganduri care se suprapun ca intr-un labirint si imi e greu sa nimeresc pe ce gand sa merg pentru a scapa .
Ma omoara sunetele cum ma omoara si linistea , vreau cate putin din fiecare , dozate in cantitati egale , infinit de putin sunet si infinit de putina liniste .
Simt ca nu am logica , imi privesc mainile alergand pe taste si ma intreb de ce nu ma asculta , de ce nu scriu despre cum am privit ore in sir barcutele din frunze plutind pe apa.
Pentru ca observ atat de greu lucrurile frumoase incat majoritatea se sterg aproape instantaneu din mintea mea , nu am cum sa descriu lucruri fara contur .
Nu am in minte decat acele lucruri , genul ala care nu-ti ies din cap chiar daca incerci sa aglomerezi spatiul cu altceva , insista sa se aglomereze acolo , sa se inghesuie , sa-si pastreze un locsor cat de mic dar totusi sa nu plece .
Nu pot descrie nimic, e doar ... nu stiu .

alt azi

Am un trecut din care uit in fiecare zi cate ceva , un prezent care in momentele de cumpana ma reneaga si un viitor caruia ii intind mana in fiecare zi pentru a.l cunoaste , doar ca el isi ascunde fata , strange pumnul si imi intoarce spatele.
Nu am avut niciodata planuri , nu am avut niciodata planul b iar planul meu a este prea putin consolidat .
Sunt in om din multimea asta care in goana ei ma umple de urme de tenesi pe spate . Nu le sterge nimeni , am  urme peste urme de noroi si totusi nu am suficienta vointa sa ma ridic si sa tin pasul cu ei .
Sunt mult prea multi care merg cate doi , mult prea multi doi care se intalnesc cu alti doi si cu alti doi si tot asa.
Unul singur nu poate sa se intalneasca cu alti doi si sa mearga cu ei de mana .
Vreau doiul meu .
Il vreau fara pumni stransi , vreau sa-i vad fata , vreau sa-l cunosc si sa ma tina strans de mana . Doiul meu e prezentul meu , e buretele ala care ma lasa fara urme de tenesi si care ma face sa pot merge pe drumul ala care duce inainte .
Stiu ca nu ma intelegi , sau poate ma intelegi prea putin , sau poate ma intelegi doar azi .
E al dracu de complicat , sunt un om cu mintile rasucite , impletite , innodate .
Al dracu de complicat e ca nici eu nu le pot deslusi si nici macar azi.ul meu nu ma poate ajuta .
Nu am rezolvare .