In timp

Am schimbat decorul , foaia si creionul .
Nu pot schimba ceea ce gandesc si nici ceea ce simt .
Inca esti cea mai importanta sursa generatoare de bine si in egala masura de rau .
Te descurci perfect sa amesteci o perioada proasta cu  doua replici nepotrivite iar la final sa adaugi putin din tonul ala grav pastrat pentru zile negre iar mie imi rezulta o perfecta stare de singuratate .
Simt ca sunt omul care greseste cel mai mult , omul care ia cele mai proaste decizii , omul care se dezamageste cel mai mult si cel care se iubeste cel mai putin .
Vreau sa inchid ochii iar apoi sa-i deschid privind prin ochelari cel mai puternic soare vazut vreodata , capabil sa arda pana si memoria .
Vreau sa nu mai fiu inconjurata de fantomele proastelor alegeri si nici de povestile lor despre trecut si viitor .



http://www.youtube.com/watch?v=cFxu_wIwTKc

Spirit

Nu stiu cine a spus ca fericirea vine din lucrurile simple dar cred ca avea dreptate.
Prost mod de a incepe , ce vreau sa spun este ca , e usor sa atingi un balon de fericire.
A inceput sa imi placa sa gresesc daca asta aduce zambete .
Nu imi place frigul , nici iarna , nici macar aglomeratia si cu atat mai putin transportul in comun , si cu toate astea pentru cateva minute m.am simtit fericita vazand zambete .
E placut cand in jurul tau altii se bucura de ceea ce te-a bucurat si pe tine candva .
Am observat cum copii inca mai stiu cum sa se poarte cu zapada si cu brazii de craciun .
M-a facut fericita fericirea si speranta voastra .
Inca am pentru ce sa ii fiu recunoscatoare iernii , imi umple memoria de urme lasate in zapada si ce cenusiul cerului .
Multumesc piesei care mi se repeta in casti de jumatate de ora si degetelor inghetate pentru ca m.au facut sa imi amintesc cum este sa vezi in jur si fete , nu doar siluete .
http://www.youtube.com/watch?v=KRAMNWzfjcg

parere de rau

Imi pare rau ca nu ma pot educa . Nu ma pot convinge sa scot ceva bun din mine decat atunci cand ma apasa ceva.
Intru pe blogul asta zilnic , si zilnic imi propun sa ma scriu ceva si de cate ori fac asta imi dau seama ca nu pot.
Nu poate sa iasa nimic din suflet ...
As vrea sa am cate 5 minute de tristete in fiecare seara si as mai vrea sa le pot asterne frumos .
Sa emane fericire .
Apropo de fericire ... a venit din nou perioada aia din an in care toate lumea vrea sa arate cat e de fericita .
toti incearca sa arate ce familii fericite au , ce cadouri primesc si mai ales de la cine le primesc si prin toate astea ne arata tuturor ce inseamna sarbatorile.
Eu am primit dulciuri ca atunci cand eram mica si m.am bucurat ca in oricare alta zi, si nu de ele , ci de faptul ca cineva a fost dispus sa.si imparta nimicul cu mine.
Este al dracu de greu atunci cand nu ai aproape  nimic sa.l imparti cu ceilalti.
Le multumesc celor care s.au gandit la mine chiar daca nu le spun si sper  ca s.au gandit si altii chiar daca ei nu imi pot spune .

Despre oameni

Oamenii sunt foarte priceputi in a face rau altor oameni.
Este mult mai usor sa spui ca nu iti pasa decat sa incerci sa schimbi ceva .
Am sa incep sa promit in van , sunt sigura ca nu ranesc pe nimeni.
Am sa incep sa mint , ce rau pot face ...
Am sa incep sa insel . Sigur nu o sa fie nimeni deranjat de asta.
Pe langa astea imi voi perfectiona stilul de a face pe nevinovata , dupa care pe acela de a ma preface ca nu s-a intamplat nimic iar intr-un final o sa fiu atat de buna incat o sa cred si eu tot ce spun , si tot ce fac incat o sa ma indragostesc de ceea ce am creeat si o sa traiesc fericita pana la adanci batraneti cu mine .
Nu sunt genul de om care apreciaza prea multi semeni. Nu sunt prea buna in nici un domeniu . Nu ma pot lauda cu vreo performanta ... si totusi imi stiu lungul nasului .
Am invatat ca orice rau facut se intoarce la un moment dat si cu toate astea inca fac multe lucruri de care nu sunt mandra.
Nu sunt perfecta si nu spun asta ca o impatimita a telenovelelor ci ca un om destul de realist , destul de infipt in bocanci. Am trecut de etapa cand deschideam gura doar pentru a spune ceva amuzand , inca fac asta dar nu ma mai limitez la atat.
Regret insa ca nu pot face mai mult din mine , nu pot sa ajung nici matematician , nici medic , nici macar inginer .
Nu pot nici macar sa apreciez corect toate gesturile oamenilor .
Ceea ce imi este clar in schimb , este ca vreau sa am langa mine oameni care nu mint mult si care ma respecta stiind ca nu va exista niciodata o statuie inchinata mie .
Am visat mult ca din blogul asta o sa fac ceva insa nu pot intra zilnic sa spun minciuni sau sa povestesc vietile altora doar pentru a face ochii mari cand privesc statisticile.
Mi-am dat seama ca nu stiu sa scriu si totusi o fac , fara sa devin mai buna .
Astazi am inceput sa scriu cu o idee in cap care s-a pierdut dupa primele randuri .
M.am razgandit , nu mai am vrut sa dezbat masele , am vrut sa vorbesc eu cu mine , despre mine ... si cu toate astea tot nu am multe de spus.
Acum stau in fata unui monitr si ma simt ca la un interviu unde mi se spune "spune cateva cuvinte despre tine". Intre aceste ghilimele si titlul  de mai sus exista o mre lagatura totusi : "Ma numesc x-x bla bla + alte cateva chestii legate de niste studii din care nu am inteles nimic , incheiat apoi cu faptul ca nu imi place sa muncesc in echipa , nu imi place sa imi asum meritele altora si mai ales , nu imi place ca altii sa isi atribuie ceva.ul meu ca pe un bun propriu."

Nu mai exista gravitatie. Ma uit doar cum pica totul la pamant .
Imi este mila de tot ce altadata zbura , acum toate sunt nevoite sa strabata drumuri lungi la pas.
Aripile tuturor pasarilor se transforma in panze de paianjan iar vantul poate in sfarsit sa le patrunda.
Fluturii vazandu.se incoltiti se transforma in omizi si odata cu ei toate sentimentele se transforma din praf de stele in cenusa .
Acum cerul e liber , o sa-mi fie dor chiar si de furtuna , fara nori ea nu mai exista.
E totul atat de ciudat fara nori , fara frunzele purtate de vant , fara toate gandurile mele care zburau mereu in aceeasi directie. Acum toate se zdrobesc de pamantul neudat de ploi .

ceata

De cateva nopti am parte de acelasi peisaj de fiecare daca cand privesc pe fereastra .

Daca as fi acum afara m.as simti de parca am intrat in propriul suflet ... nu vad si nu inteleg nimic . 

In lumile astea doua este acelasi anotimp , sunt aceleasi frunze pe jos , aceeasi nopti reci ... aceeasi  ceata .

Totusi se deosebesc , dincolo de geam inca rasare soarele , inca se face zi dupa mult intuneric , inca se ridica ceata ... 

Au incetat sa mai existe anotimpuri , nu.mi doresc sa se mai schimbe nimic din peisajul meu , vreau sa raman in nunate de gri si aramiu , vreau sa imi ramana respiratia rece si vreau sa nu mai vad oameni pe langa mine ci doar niste fasuri aburinde. 

Ma simt cum nu m.am mai simtit , ma simt exact ca bonsaiul meu ofilit , inca in ghiveci , inca in acelasi loc , inca in aceeasi haina si totusi altcineva .

Vreau sa nu mai am simturi , sa nu mai aud , sa nu mai vad si mai ales sa nu mai simt nici un fel de atingere sau miros ... oricare din toate astea imi face rau .

As vrea daca se poate sa nu mai am nici memorie si asa sa ma despart incet , incet de tot ... sa fiu eu cu un oarecare mine pe care sa nu.l aud , vad sau simt in vreun fel si care sa nu imi aminteasca de nimic din trecutul meu , sa nu imi dea idei despre viitor si care sa nu ma faca nici sa ma gandesc la prezent .

Nimic nu este ceea ce pare , cerul nu este albastru , marea nu este infinita , luna nu este facuta din cascaval si tot asa.
Ce arat eu ca simt acum , nu este nici pe departe ceea ce simt de fapt.
Sunt calma , atat de calma incat ma tem ... ma tem ca ceea ce este inauntrul meu sa nu ma sece , ma tem sa nu fie atat de otravit incat sa ma trezesc cu gura amara , ma tem sa nu produca atat fum incat sa-mi innegrasca ochii si sa nu mai pot vedea atatea culori false precum albastrul cerului .
M.am schimbat de atatea ori incat nu mai stiu care dintre eu e cea adevarata .
Am atatea ganduri care se suprapun ca intr-un labirint si imi e greu sa nimeresc pe ce gand sa merg pentru a scapa .
Ma omoara sunetele cum ma omoara si linistea , vreau cate putin din fiecare , dozate in cantitati egale , infinit de putin sunet si infinit de putina liniste .
Simt ca nu am logica , imi privesc mainile alergand pe taste si ma intreb de ce nu ma asculta , de ce nu scriu despre cum am privit ore in sir barcutele din frunze plutind pe apa.
Pentru ca observ atat de greu lucrurile frumoase incat majoritatea se sterg aproape instantaneu din mintea mea , nu am cum sa descriu lucruri fara contur .
Nu am in minte decat acele lucruri , genul ala care nu-ti ies din cap chiar daca incerci sa aglomerezi spatiul cu altceva , insista sa se aglomereze acolo , sa se inghesuie , sa-si pastreze un locsor cat de mic dar totusi sa nu plece .
Nu pot descrie nimic, e doar ... nu stiu .

alt azi

Am un trecut din care uit in fiecare zi cate ceva , un prezent care in momentele de cumpana ma reneaga si un viitor caruia ii intind mana in fiecare zi pentru a.l cunoaste , doar ca el isi ascunde fata , strange pumnul si imi intoarce spatele.
Nu am avut niciodata planuri , nu am avut niciodata planul b iar planul meu a este prea putin consolidat .
Sunt in om din multimea asta care in goana ei ma umple de urme de tenesi pe spate . Nu le sterge nimeni , am  urme peste urme de noroi si totusi nu am suficienta vointa sa ma ridic si sa tin pasul cu ei .
Sunt mult prea multi care merg cate doi , mult prea multi doi care se intalnesc cu alti doi si cu alti doi si tot asa.
Unul singur nu poate sa se intalneasca cu alti doi si sa mearga cu ei de mana .
Vreau doiul meu .
Il vreau fara pumni stransi , vreau sa-i vad fata , vreau sa-l cunosc si sa ma tina strans de mana . Doiul meu e prezentul meu , e buretele ala care ma lasa fara urme de tenesi si care ma face sa pot merge pe drumul ala care duce inainte .
Stiu ca nu ma intelegi , sau poate ma intelegi prea putin , sau poate ma intelegi doar azi .
E al dracu de complicat , sunt un om cu mintile rasucite , impletite , innodate .
Al dracu de complicat e ca nici eu nu le pot deslusi si nici macar azi.ul meu nu ma poate ajuta .
Nu am rezolvare .

degeaba

Am vrut sa-mi demonstrez ca am crescut si ca incep sa imi fac o idee despre ceea ce vreau .
Imi tot repet ca nu sunt eu omul .
Vreau sa merg inainte si e clar ca nu vreau sa fac asta singura doar ca goana asta intr-un circuit inchis nu ma ajuta prea tare.
Stiu ca momentan nu fac nimic cum stiu si ca orice as face acum nu m.ar face sa fiu mai buna .
Am impresia ca astept in zadar ca cineva sa faca ceva pentru mine , sa vina , sa ma traga de tricou si sa.mi spuna ca are un plan cu final fericit.
Pana atunci , imi pastrez convingerea ca luminita de la capatul tunelului nu exista , oamenii nu se schimba , promisiunile se uita iar noi oricat ne-am dori ceva acel ceva nu doreste sa devina realitatea noastra .
M.am nascut pesimista iar asta nu o schimba nici gradele pe plus de afara , nici hainele colorate din vitrine si nici alte minuni din plastic.
Pentru mine lucrurile sunt cat se poate de clare , sunt mai fara gust decat apa plata , mai lipsita de culoare decat o pana de curent si mai plina de ganduri decat dexul de cuvinte.

scame

Sunt surd , mut si orb .
Nu mai stiu sa scriu , nu mai stiu sa ascult si nici macar sa inteleg.
Nu sunt in stare sa privesc sau sa simt.
Pur si simplu imi lipseste orice urma de simt.
Incepe sa se deseneze in jur o lume fara contur , fara culori si fara sonor , in care eu am un loc bine stabilit ... joc rolul unui trecator.
Sunt foarte scurte scenele in care apar , iar in ele mi se contureaza doar mainile , genele grele si obosite si respiratia pe o oglinda rece.
In rest , nimic altceva , imi fac simtita prezenta doar cand trantesc usa .
Eu nu scriu , si nu sunt citita , doar mazgalesc si sunt privita printre randuri , uitata undeva intr-un titlu , murdara pe maini de cerneala fara sa ating calimara.
Ai intrat manat de curiozitate , te-ai convins ca sunt desenata din alb si negru , nu aveam nici macar buzele rosii si ai decis ca sunt stearsa .
Eu nu sunt stearsa , sunt doar desenata cu creionul neascutit si pastrata intr-o carte veche , car miroase a vechi , e rupta pe la colturi si totusi o mai deschizi din cand in cand sa privesti fotografile.
Ce incerc sa spun?
Ca nu sunt facuta pentru asta , nu stiu sa o fac , ce e aici e suflet , minte si cateva taste sterse de praf de cateva ori pe saptamana.
Cam atat .
Nu sunt eu omul.

tot acolo

E locul ala unde mergi si simti ca doar tu il cunosti
Locul ala care crezi ca tu l.ai descoperit
Locul ala pe care nu vrei sa-l imparti cu nimeni
Locul ala unde totul miroase a tine
Locul ala unde totul are culoarea pe care tu nu o mai gasesti niciune
Locul ala care crezi ca e cel mai indepartat dar unde totusi ajungi in cateva secunde
Locul ala unde , cand ai mers prima oara ai simtit cele mai mari emotii din viata ta
Locul ala unde ai impresia ca deja cunosti decorul dar unde mereu apare ceva nou
Locul ala unde stii ca te potrivesti precum miezul in coaja unei nuci
Da , locul ala a fost descoperit si de altii inaintea ta , acolo este si mirosul lor , acolo e decocar si cu fotografiile lor , acolo au avut si altii emotii
Da , tu esti inspiratia mea , tu esti ca intunericul acela in care poti distinge siluete
Un fel de ceva concret care se materializeaza in altceva de fapt
Un fel de fluture care se transforma in omida
Un fel de ceva ce nu-mi pot da seama ce e de fapt
Un fel de ceva care are din toate prea putin

In urma

M.am lasat in urma , m.am indepartat de mine si apoi am disparut.

La dracu , am prioritati , nu am timp sa ma intreb ce mai fac sau cum ma simt in vreo dimineata.

Am senzatia ca merg pe un drum care nu stiu daca imi apartine ... sau poate e doar o etapa , poate inca sunt in crestere sau poate doar intr-o cadere libera.

In fine , inca sunt multumita ca am cantitatea de aer necesara fiecarei zile si ca atunci cand incep sa ma sufoc sunt in stare sa-mi dau seama ca e doar vis.

In rest toate bune sau mai bine spus mai nimic , ma macina un fel de oboseala care nu stiu unde ma duce 

dar nici prea curioasa nu sunt. Un lucru e clar , luminita de la capatul tunelului nu apare atunci cand e intuneric si nici parasuta nu se deschide mereu cand esti in aer.

Doar atat

Sunt un pansament , pardon , sunt o umbrela ... sau poate sunt o pereche de pantofi.
Pe langa astea am multe alte forme in care pot fi utilizata .
Sau poate sunt doar una ca si tine care are nevoie de pansament sau de pantofi.
Un lucru imi e clar , nu vreau sa fiu pentru numeni planul B.
Nu vreau sa fiu al doilea fel de mancare.
Nu vreau sa fiu episodul al doilea al unui serial prost.
Nu vreau sa fiu mama ranitilor si nici macar prietena celor ce nu-mi sunt prieteni si cu atat mai putin iubita celor care nu ma iubesc.
Pur si simplu vreau sa fiu ceea ce sunt pentru cine ma poate lua asa cum sunt , fara explicatii , fara "dar" , fara scuze si fara sa imi schimb macar culoarea parului.
Al doilea cucru care devine tot mai pronuntat este ca oamenii nu se schimba , incearca , dar nu o pot face.
Sangele e tot sange , iar transfuzia nu e o solutie , mereu o sa ramanem ceea ce am fost de la inceputul zilelor noastre si chiar daca ajugem altcina pentru o perioada scurta , lucrurile pe care le-am dorit mereu or sa ramana tot printre preferintele noastre.
Daca citesti asta sa stii ca nu vreau sa ma schimb , sa stii ca nu regret ca sunt cum sunt pentru ca asta ar insemna sa dezamagesc multa lume.
Asa sunt , asa mi-am facut prieteni , asa ma stiu ai mei de acasa , asa o sa mai traiesc cate zile mai am , si tot asa am sa mor .
Nu stiu daca ceva s-a facut praf dar stiu ca e mult noroi acolo.

Acum abandonez totul aici , am de facut curatenie , am multe de aruncat , multe de pus in debara , multe de sters de praf si multe de pus in rama.

nimic interesant

Mi se imtampla tot mai des sa ma trezesc in locuri unde nu voiam de fapt sa ajung.
Da , am senzatia ca nu stiu de unde am aterizat acolo , care este motivul pentru care sunt acolo , ce trebuie sa fac si ce asteapta ceilalti sa se intample odata cu sosirea mea.
Tot gandindu-ma la asta , am ajuns sa ma intreb ce caut eu in p9 , ce caut eu in Regie , ce caut eu la Politehnica si in general ce caut eu in ultimii mei doi ani.
La toate astea nu gasesc un raspuns .
Nu am avut nici un motiv suficient de intemeiat la 18 ani care sa ma determine sa imi stric urmatorii 6 ani sau poate mai bine.
Singurele lucruri cu care m.am ales de aici sunt cativa oameni pe care imi doresc sa-i intalnesc si peste 10 ani sau mai bine... in rest mai nimic.
Aici nu e mai nimic , tot timpul e agitatie , misuna oameni 24 din 24 si cu toate astea nu e nimeni.
E plin de oameni cu cap de caramida , crescuti in grota care nu lasa in urma lor decat urme sa scuipat pe asfalt ... in rest doar un mare sat mutat la bloc.
Ma dezgusta tot mai tare "cartierul" asta , si asta doar din pricina celor care.l populeaza.
Cand eram mai mica , credeam ca toti cei care vin la facultate au trecut de scoala generala , de doi ani am aflat ca la facultate pot intra si cei care nu stiu sa pronunte vocale , si cei care nu stiu sa desparta in silabe , si cei care traiesc din dezacorduri si tot asa.
In fond , ei au dreptate iar eu , abia coborata din copac , sunt intr-o criza de adaptare cu o specie noua , abia descoperita de mine , cea a inginerilor .
In cazul asta , prefer sa ma plimb printre cei care stau cu rama in balta toata ziua decat printre mancatorii astia de sapun cu ifose de genii in devenire.
Concluzia?
Nu ma pot adapta aici , mai nou nici nu imi doresc iar cand voi pleca , am sa o fac cu ochii larg deschisi sa vad ce las in urma fara a spune "la revedere".

Pansat

A rasarit soarele si a apus de nenumarate ori , si de fiecare data a luat cu el gandurile mele pentru ca apoi sa i le dea lunii sa mi le aduca inapoi ca nu cumva sa raman cu gandul sau sufletul pustiu . 

Anul asta a fost diferit , anul asta te-am avut in suflet ca de fiecare data insa fara sa simt cum ma zgarii, fara sa simt cum ma strigi .

Doar ai fost acolo si m.am gandit la tine si tu stii asta .

Tu stii ca sufletul meu e compus din frimiturile lasate de tine si ca daca de maine te-as uita ,  mi-as umple existenta de ferestre.

Astazi simt ca te pierd pentru a13-a oara dar ceva imi spune ca de fapt nu te-am pierdut niciodata .

Stiu ca o sa te intalnesc intr-o zi si vreau sa stii ca nu am sa-ti pun intrebarea "de ce".

Te voi strange in brate si tu iti vei da seama ca mi-a fost dor .

Mi-a fost dor de tine , de copilaria mea si de tot de ar fi putut sa fie si nu a fost .

banal

Accepti totul , oricum ar fii , bun sau rau si mergi mai departe.
Poate las impresia ca sriu doar lucrurile rele din viata mea iar pe celelalte  doar le accept , le traiesc si trec mai departe.
Asta e oarecum adevarat , tot ceea ce este bun , vine si trece insa tot ce se intampla mai rau fiecaruia dintre noi , ramane acolo undeva iar in momentele cand iti doresti cel mai mult sa nu-ti amintesti iti intra in creier si iti sterge de acolo fiecare lucru bun in parte.
Sunt un om ciudat , al dracu de ciudat si de pesimist.
Si pe langa asta , am un dar aparte de a face lucrurile sa mearga prost. Mereu ajutata sa cladesc un zid , unde fiecare caramina e facuta din sentimentele mele facute praf iar apoi slefuite frumos .
Vreau sa fiu ajutata sa ma intalnesc cu acel viitor de care sa nu fug , vreau sa nu mai uit nimic din frumos-ul pe care il traiesc si vreau sa fac lucrurile astea alaturi de oameni care sa-mi arate ca ma vor si atunci cand sunt un om de nimic.
Am din ce in ce mai multe goluri care nu pot fi acoperite decat de mine , prin optimism .
Am nevoie sa nu mai judec oameni care actioneaza ca si mine si sa nu mai fiu judecata.
Asta am detestat mereu , sa fiu judecata pentru ca pur si simplu nu simt nevoia sa ma apar .
De ce m.as apara daca nu ma simt cuprinsa de vinovatie .
De ce trebuie sa fiu judecata pentru ca spun tot ceea ce vreau sa spun fara sa inghit in sec.
Toate astea suna a pagini rupte dintr-un jurnal prost , scris de cineva care nu stie ce sa mai faca cu viata lui , sau care nu a stiut niciodata.
Asta e printre cele mai apasatoare perioade din viata mea , e una dintre acele etape peste care pur si simplu nu stiu cum sa trec , pentru daca as trece in cea mai usoara maniera cu putinta ar inseamna ca la final sa fiu singura.
Eu nu vreau sa fiu singura , chiar daca de multe ori e cea mai la indemana cale .
Daca o sa citesti asta , o sa intelegi pe dos si cu toate ca e o miscare gresita , nu o sa dau explicatii suplimentare.
Pur si simplu astept sa treaca si lucrul asta "rau" sa isi puna caramida lui in zidul meu si sa sper ca dupa el nu mai urmeaza altul.

Unde te-am gasit?

Se plimba linistit prin realitate , si nu il tulbura nimic , si era linistit , si putea sa priveasca soarele fara ochelari si apusul fara sa fie cu gandul la ziua de maine , si cica ii mergeau mai toate bine ... in realitatea lui.
Dupa toate astea s-a trezit intr-o dimineata , si-a pus pentru prima oara ochelarii de soare , a iesit , nu a mai aruncat nici o privire catre cel care ii zambea in fiecare dimineata si mergand cu capul plecat , si-a vazut in fata tot viitorul .
S-a oprit, si-a dat seama ca merge direct spre el si nu voia sa il ajunga , nu voia sa mearga la pas cu cineva care nu ii era prieten , cu cineva care avea sa ii fure din ani , din prieteni , din zambete...
Stand pe loc si-a dat seama ca totul in jur se misca , nu mai avea rost sa piarda timpul asa ca a continuat .
Acum , el si viitorul lui , sunt un fel de prieteni , sunt mereu impreuna si asta pentru ca au realizat ca nu se vor putea separa niciodata .
Atata timp cat ceva asteapta sa-l ajungi inseamna doar ca nu poti sa pleci inca , insa atunci cand cineva inca te asteapta iar tu nu mai ajungi , inseamna ca te-ai pierdut , ai plecat , iar viitorul tau a ramas singur .Dar el nu poate sa ramana singur in urma ta pentru multa vreme  , nu poate sa devina prietenul cel mai bun al altcuiva si este nevoit , ca dupa plecarea ta , sa plece si el .

Cu toate astea , stand putin pe ganduri , daca cel mai apropiat prieten iti este trecutul , de ce nu poti merge cu el la pas , de ce poti doar sa vorbesti despre el dar nu poti sa -l mai intalnesti ?

nu imi mai vorbeste

Foaia asta alba nu imi mai vorbeste.
Inainte era mult mai usor, luam o foaie de hartie , o imbracam in creion iar cand era complet acoperita , eu eram complet dezbracata...exact ca atunci cand lasi apa sa curga asteptand sa te simti curat .
Un creion si o bucata de fartie pot curata ceea ce nici spumantul de baie nu poate .
Iti pot spala gandul .
Iar daca reusesti sa faci asta atunci chiar esti curat.
Nu am mai simtit de mult asta , am stat aproape o saptamana fara sa scriu nimic .
Imi aparea foaia in fata dar imi lipsea creionul , apoi  aveam creionul dar imi lipsea foaia , iar cand le aveam pe amandoua nu  mi le mai doream, nu mai voiam sa imi curatesc gandul , voiam sa-l las sa se umple de dispret pentru ca apoi sa scot tot afara .
Acum nu scriu , doar ma gandesc la ultimele zile iar cand vreau sa povestesc ceva parca nu vrea sa apara negru pe alb , parca isi doreste sa ramana doar acolo in gand si sa nu-l elibereze .
Din cauza asta am si spus ca nu scriu , scrisul te elibereaza iar atunci cand nu simti asta , inseamna ca pur si simplu nu ai scris.

Nimic de pierdut

Ce am eu de pierdut sau de castigat daca tu ma placi sau nu?
Vad in fiecare zi in jurul meu tot felul de oameni care ma privesc ciudat , dau impresia ca ceva din ce am eu de fapt le apartine si tot revendica ceva.ul ala din priviri , si sunt mai incruntati cu fiecare zi si mai doritori sa primeasca ceva inapoi , un fel de plata , adica sa nu ma mai urasca gratuit.
Sincer , daca aveam bani , le rasplateam munca de doritori de rau dar asa , nu pot decat sa ii observ si sa imi fie sila .
Inca nu ma decid daca se merita macar sa le spun ca urasc pe cineva pe care nu cunosc si ca de  mine , sentimentul asta, daca vine din partea unor astfel oameni este primit cu bratele deschise.
Nu stiu cum poti ajunge in stadiul in care sa te preocupe mai mult prostia uneia ca mine decat propria incompetenta . Probabil in incercarea rezolvarii propriilor probleme v.ati lovit de mine care, cu siguranta am parut tare dubioasa cum era si normal , avand 3 capete si scuipand flacari si ati ajuns la concluzia ca eu am fost cauzatoarea cracanarii retelei voastre neuronale .
In conditiile astea , nu pot decat sa imi asum vina si sa sper ca o forma de divinitate ma va iarta pentru tot raul pe care l-am adus in vietile voastre.
Si totusi sa lasam caterinca , nu e deloc amuzand .
Ba chiar e trist , si e trist tare , serios  , sa vezi cum niste oameni cred ca au trecut pragul de egalitate care ne leaga pe toti si isi permit sa faca ceea ce are voie Unul singur , sa judece .
In intampinarea voastra , a celor care va temeti sa nu cumva sa dispar si sa nu mai aveti cu numele cui va umple gura , sunt inca aici , si pentru orice nelamurire ma putenti contacta .
Va pot furniza in mod gratuit , noi si noi subiecte de discutii , care sa va faca timpul sa treaca mai usor .

Ma cunosc cel mai bine

Eu ma cunosc cel mai bine . Eu stiu cel mai bine cine sunt. Eu stiu cel mai bine ce pot.
 Eu, am momente cand nu sunt atat de sigura de tot ce am spus mai devreme.
Si totusi ma adun .
Vreau sa cred despre mine ca m.am schimbat , ca nu mai sunt un copil si ca pot sa privesc lucrurile cu alti ochi.
Vreau sa cred ca am invatat sa accept unele lucruri asa cum sunt fara a mai incerca sa le schimb, asa cum visam toti sa facem la 15 ani.
Pe langa toate astea nu pot sa neg ca uneori imi e dor de perioada aia cand nu aveam griji majore , cand indiferent ce se intampla ajungeam acasa , in patul meu , in asternuturile mele , acolo unde tot ce ma inconjura imi apartinea.
Imi e dor de spatiul  meu , de calculatorul meu vechi care nu se oprea cate o luna , de floricelele calde de la 3 dimineata , de muzica ascultata in surdina toata noaptea , de geamul care nu se inchidea toata vara decat pe timp de furtuna si de omul care eram atunci ...
Sunt convinsa ca nu am fost pentru toti acea persoana pe care o cunosc doar cativa dar ma bucur ca pentru cativa am fost mereu cea care le-a adus un zambet pe buze .
Pacat ca nu e valabil schimbul in cazul asta .
Daca as  primi in fiecare zi cate un zambet din toate cele pe care le.am daruit , nu as mai fii trista niciodata , as putea sa raspund cu un zambet fiecarul lucru care ma inspaimanta , fiecarul gest nefirest sau  fiecarei persoane care ar vrea sa ma vada doar trista.

Dupa rau vine...mai rau

Cam asa sta treaba , am avut o noapte fara somn , cu dureri de cap si cu tot felul de chestii ciudate si partea proasta nu e asta, ci fapul ca asta m.a ajutat sa observ niste lucruri, iar cel mai important e acela ca :oamenii nu sunt nici pe departe cum crezi tu ca sunt.
Da , asta mi se confirmase cu mult timp in urma insa se accentueaza din ce in ce mai tare incat imi genereaza o dorinta profunda de izolare.
Am ajuns la concluzia ca singurii carora o sa le pese vreodata de tine sunt cei de acasa. Aia care iti fac cei mai multi nervi , care ai mereu senzatia ca nu te inteleg , care te suna cand nu ai nevoie si tot asa. Sangele o sa ramana mereu cel care face diferenta intre sentimente si indiferent peste cati oameni dai in viata asta toti vin si pleca doar "acasa" o sa ramana mereu locul unde te intorci cand simti ca esti pierdut.
In concluzie , multumesc sorme pentru ca ai mereu timp sa iti faci griji pentru mine chiar si cand grijile tale le depasesc cu mult pe ala mele , multumesc pentru ca esti mereu dispusa sa imi dai din ce e al tau chiar daca atunci cand eram copii ne bateam si pentru ce era al meu , multumesc pentru cand ma suni sa ma intrebi cum sunt si pentru multe alte lucruri care nu imi vin acum in minte dar totusi stiu ca le faci.

Enjoy the Silence

Astazi am nevoie de liniste . Am dormit cateva ore iar acum vreau sa dorm din nou pentru ca doar asa e liniste .
Singurul zgomot nederanjant este muzica.
De fapt e putin ciudat cum ceva care genereaza zgomot iti poate aduce atata liniste . Nu stiu daca toti simtim asta dar pe mine cel putin muzica ma face sa simt mult mai pronuntat tot ceea ce traiesc .
As vrea sa pot stinge lumea asta de cate ori dorm doar  apasand un buton de telecomanda , sa ramana fiecare in locul in care era pana ce eu pornesc din nou miscarea .
Chiar ma gandesc cum ar arata ca toti oamenii pe langa care trec sa fie precum soldatii englezi.
Daca privesc pe geam pare totul atat de calm incat ma las pacalita si il deschid pentru a intra racoarea si acum ceva m.a trezit , prea multe voci , prea multe masini , prea multa agitatie pentru o seara in care nici macar frunzele copacilor nu se misca .
Acum se aude doar orasul asta care nu mai dorme si totusi nu este niciodata obosit desi e zilnic calcat de milioane de roti si pasi , udat de atatea ploi si uscat de atatea vanturi ... da , cu toate astea el nu doarme... niciodata .
 Daca as avea atata energie ca si el , as fii nemuritoare .
http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=4814478815005186204#editor/target=post;postID=4209517365480796589

Stari

Se intampla aproape in fiecare zi sa ma intreb cum pot sa trec atat de repede de la o stare la alta.
Nu inteleg cum poti sa simti atatea lucruri diferite aproape in acelasi timp . Pana la urma aveam un singur suflet sau detin o informatie gresita? Practic , in ceva ce e inexistent in corpul nostru, graviteaza o mie de sentimente diferite , mai mult sau mai putin ortodoxe .
Cred ca de fapt sufletul e locul ala unde se intalnesc doua lucruri :ce e mai rau in tine cu ce  e mai bun , si dupa ce se bat mult cap in cap trupele fiecarei parti unde cei din prima lunie sunt orgoliul si iertarea , ajungi ori sa ierti  chiar daca poate orgoliul striga din toti plamanii ca e dreptul lui sa aiba ceva de spus , ori sa te ghidezi dupa orgoliu si sa ramaneti doar voi doi... tu si orgoliul tau .
Dar atunci cand esti manat de manie?
Oare sentimentul asta are adversar atunci cand sangele iti fierbe in vene si cand sudoarea rece iti strabate spatele?
Nu sunt cel mai pacifist om asa ca prefer sa nu raspund , stiu doar ca aerul mult tras in piept te ajuta.

In fine , ce voiam de fapt era sa spun ca am avut o zi proasta si ca astept sa ajunga ceasul la 00:00 sa vad daca se schimba ceva intr-o zi inceputa prost si incheiata si mai prost .
Care e de fapt sentimentul care m.a facut sa ma gandesc la toate celelalte care mi-au trecut prin suflet astazi?
Cred ca este o combinatie greu digerabila intre furie , neputinta si mai ales teama de oamenii prosti.

pe net

Am deschis in seara asta , dupa multa zapaceala provocata de temele de la facultate , cateva pagini de net, pe unde lumea nu facea decat sa isi dea sfaturi cum sa treaca peste suferintele provocate de niste relatii esuate .

Acum sincer, nu stiu cum sa reactionez sau mai bine spus nu stiu cine e mai idiot?

Pe de o parte balanta trage tare pentru cei ce vin cu intrebarea: "si acum ce fac?" iar pe de alta parte atarna pentru ceilalti care vin si spus: "si eu am trecut prin asta!" 

E fantastic cum , de fiecare data cand treci peste un hop vine cineva si spune cum si el a patit acelasi lucru iar tu ca un bou , asculti cum a trecut el peste si ai impresia ca asa se va intampla si la tine.

Pai in cazul asta , eu zic sa se umple internetul de diaia gen "dr love" si asa ne vom rezolva toti problemele .

O sa avem ghid , cum sa faci o relatie sa merga , apoi stiind ca nu o sa mearga , apare si cum sa faci sa reinvie flacara , apoi cum sa treci peste  si intr-un final cum sa te combini cu altul sau alta.

Si atunci de ce nu se sare peste pasii intermediari daca asta e scopul?

Ideea e alta , tot ce ti se intampla in viata asta ramane undeva exact ca o fotografie.

De ce ma axez pe treaba asta  cu memoria organizata in fotografii?

Pentru ca imi place ideea de viata stransa in album , de lacrimi prinse in rama si de tot ce poate fi tinut intact in memoria unui om pentru care viata lui inseamna ceva pentru care fiecare zi trebuie sa aduca o realizare sau macar o informatie noua.

In fine , erau mai multe de spus dar ma asteapta o zi tare urata si am nevoie de somn.

noapte buna

Diferente

Cand m.am trezit de dimineata , aveam o mie de ganduri de scris aici acum insa stau ascunsa sub un cearsaf cu sunet de cauciucuri in urechi si cu muzica lui doc dincolo de timpane.
Si totusi nu imi vine in cap nimic altceva decat ca trebuie sa ma ridic din pat , sa umplu un pahar cu gheata si lamaie , sa ma asez frumos pe pervaz si sa nu mai spun nimic.
Vreau la mare , asta celalalt singur gand mai presus decat toate . Da , vreau sa vad multa apa si vreau un nisip cald si pe langa astea vreau sa vad cum soarele incepe sa strige dupa vara iar ea , cand raspunde sa nu se auda de departe.
In peisajul asta te vreau si pe tine , da , pe tine care o sa citesti asta si o sa sti ca e vorba despre tine pentru ca deja ti-am spus asta. Si cu toate asta in jurul meu totul o sa arate ca intr-o fotografie.
Hmm da , o sa arate ca o fotografie demna de 1 mai .
Si totusi acum ma gandesc ca vreau mai mult , vreau ca paharul ala de cola sa stea in nisip langa piciorul meu stang gol , si udat de apa sarata si inca rece.
Deja am prea multe imagini si nu mai stiu sa le fac tot , dar stiu ca o sa se transforme intr-o singura zi , o mie de imagini alcatuiesc o zi , iar pentru ca o zi sa fie buna trebuie ca macar 800 dintre ele sa fie imagini cu zambete de soare , zambete ale mele , zambete ale celorlalti si zambete ale tale. Cand exista minim 800 de zambete adunate din jur , au o sansa in fata a 200 de incruntari ale sprancenelor.
In fine.
Deci care e poza de astazi??
Pai care alta putea sa fie:

piata unirii

Nu stiu de ce, stand intinsa in pat , dominata de o durere teribila de spate datorata neglijentei , mi-am amintit de "Piata Unirii". Da , e locul ala unde rasuna muzica de la bsk pe tot trotuarul , unde in fiecare magazin toate stralucesc si sclipesc , unde vezi tot felul de oameni care privesc decat spre ce inseamna "colectie noua" si lista poate continua . Dar ce se intampla cand iesi din magazine ?? Cand iesi din magazine te lovesti de ceea ce inseamna adevar : vanzatori de sosete , aurolaci mancand din gunoiul de la mcdonald's , copii cersind , femei insarcinate stand in picioarele goale si florarese scuipand seminte. De multe ori ma intreb cum au ajuns oamenii asa , cum poti sa te abandonezi in felul asta , cum poti sa-ti doresti sa ai un copil stiind ca il vei priva pana si de dragoste ? Oare poti sa iubesti cand iti e prea foame, sau prea frig? Sau mai bine zis , oare copilul tau va vrede ca il iubesti cand nu poti sa ii oferi decat cerul , o banca din parc si cateva cartoane? Eu nu cred intr-o astfel de dragoste , mai presus decat dragostea asta cred in egoism , in nepasare , in lipsa dorinte de a depasi o conditie in care te-ai pierdut cu sau fara voia ta . Imi e greu sa inteleg cum pot oameni de 80 de ani sa vanda flori la crangasi pentru a avea bani de paine si cum altii de 30 de ani stau cu o mana intinsa si cu cealalta in buzunarele altora.

sensation

Imbracati in alb dar mult prea impuri . O mare de alb care te face sa uiti de tot , te face sa simti ca muzica e in tine si ca vrei sa ramana acolo oricat de tare ti-ar amorti picioarele sau cat de obositi iti sunt ochii. Dupa seara asta am zis k am clar nevoie si de o seara de rock in care sa simt din nou ca pot sa fiu cine vreau . O seara in care corpul sa nu asculte de nimeni , sa explodeze pentru ca apoi fiecare particica sa formeze un tot dornic din nou de explozie. Multumesc "sensation white" pentru o seara de alb , pentru 15 000 de oameni adunati la un loc cu acelasi scop , evadarea.

Urme de dimineata

M-am trezit in dimineata asta total aiurea , suna alarma si in zece secunde suna si sormea . Ea isi alege mereu momente proaste sa ma sune , e ca si cum ar astepta momentul "potrivit" in fiecare zi , si cand e cel mai prost moment pentru ea atnci e cel potrivit. In fine , si cum orice apel primit intr-un moment nepotrivit aduce dupa el alte lucruri enervante precum ridicatul din pat cand in ai ochii inchisi , a urmat drumul pe jos pana la metrou sub soarele care imi arunca raze de lumina in somn. Si totusi nu a fost atat de idioata toata dimineata pentru ca mi-am dat seama inca o data ca imi plac urmele de tenesi din asfalt. Da exact alea pe care le lasa dobitocii in asfaltul cald . Aici nu ma refer la sutele de nume scrise cu "y" in beton sau la inimioarele alea zgariate cu batul de la inghetata... nu , ma refer la cele lasate de cei mai grabiti dintre noi , care , fara sa isi dea seama , in goana lor lasa niste urme care vor arata si peste cativa ani ca au fost acolo.

Da , nu e o urma lasate de tenesi , e doar cea care imi place cel mai mult, cea care zace acolo de zeci de ani si care imi calca sufletul in picioare . (punct)

"Pustiu"

Mda , azi am avut o zi foarte agitata si am umblat prin aglomeratie si am obosit si ... nu asta e ideea. Ideea e ca am vazut atatea oameni , atatea fete si atatea povesti , de la cele ale unor oameni care au urmele primilor pasi inca proaspete pe asfaltul asta tabacit pana la cele ale unor oameni care , atat de obositi de lumea asta , uita statia la care trebuie sa coboare din metrou. Si da , sunt obosita , atat de obosita incat as putea sa dorm somnul tuturor oamenilor care pun acum capul pe perna . Nici astazi nu am poza "aia" mi-ar fi placut sa am o fotografie in care sa surprind tot ce au vazut ochii mei astazi si undeva in coltul ei din dreapta jos , sa fie o fetita cu parul cret si blond acoperit de sapca de camuflaj a bunicului ei. Nu sriu de ce dintre toti copii pe care i-am vazut astazi ea mi-a ramas in cap , poate pentru ca a spus ca ar vrea sa devina monstru cand o sa fie mare ... oare eu de ce nu m.am gandit la asta inainte sa cresc. Noapte buna ps :

Moforât

M+am tot uitat astazi pe fereastra incercand sa gasesc momentul potrivit pentru fotografia care sa arate exact ce simt si ghici ce , astazi a fost totul mult prea gri , sau mult prea verde sau mult prea ud... nici nu stiu , nimic din ce am vazut nu se potrivea . Se incadra perfect o pasare care se asezase pe varful unei crengi de copac , iar daca nu ar fi avut cele doua aripi salvatoare cu siguranta s-ar fi izbit de pamantul imbibat de saliva tuturor norilor.

Poate maine am mai mult noroc sau poate ma schimb ca vremea.

Viata in poze

Rasfoind albumul de fotografii in care nu am mai adaugat ceva nou de ani buni , incercam sa imi amintesc cate ceva in legatura cu fiecare poza, moment in care nu mi-a venit in cap decat "la dracu , nu imi amintesc". Ma gandesc totusi cum ar fii daca as putea surprinde fiecare zi intr-o fotografie ,cum ar fi ca cineva sa priveasca fotografia zilei mele de 17-04-2012 si sa spuna ca stie ce am simtit astazi ?

cam asa sta ziua de astazi...