Cand cuvintele nu mai pot fi auzite , nu mai au puterea sa treaca de nici o bariera .
Ne straduim sa dam ce e mai bun din noi pentru constructia unui zid , care mai tarziu ajunge doar sa ne separe si nu sa ne apere .
Tot ceea ce spunem se loveste de zidul asta si se intoarce la noi . Nu mai auzim decat propria voce cum insira niste idei in care nu mai credem de mult .
Cum as putea sa te fac pe tine sa auzi , cand nici macar eu nu reusesc sa ma mai ascult ?
Sau nu mai reusesc sa ma inteleg , sau sa ma conving ...
Vreau ca ceilalti sa ma cunoasca fara sa ma obosesc sa ma prezint iar daca ma vor in preajma lor sa ma pastreze , pur si simplu , fara cuvinte , fara decoruri , fara nimic , doar sa ma pastreze .
Vreau sa simt ca sunt cineva pentru cineva nu un oarecare pentru toti .
Si mai vreau sa ma auzi chiar si cand nu spun nimic , sa ma iubesti chiar si cand nu merit si sa ramai acolo chiar si atunci cand iti striga toata fiinta sa pleci .
In definitiv , despre ce vorbesc ?
Vorbesc despre interior , asta lipseste , carcasa avem toti  .
Carcasa asta ne face doar sa fim recunoscuti pe strada , interiorul ne face sa fim si salutati .

Chiar ne dorim perfectiunea ?
Tanjim oare dupa tot ceea ce nu putem avea sau nu putem sa devenim niciodata ?
Refuz sa ma gandesc ce s-ar intampla daca toate ar deveni ceea ce visam .
Cred ca mi-as da seama ca nu imi doream atat de mult anumite lucruri pentru care alta data strangeam din dinti la gandul ca nu imi sunt la indemana .
Imi scapa printre degete atatea certitudini si totusi tanjesc dupa la atatea maruntisuri .
Trebuie sa-mi conving eul sa ridice privirea spre ceea ce merita vazut . El se pierde printre indoieli , e rapus de neadevar dupa care , ramas fara puteri , ajunge sa fie devorat de singuratate . Refuzand sa accepte ca viata nu ii ofera doar trofee , ma tem pentru felul in care va ajunge sa-si gaseasca sfarsitul .
Am sa fiu nevoita sa stau si sa-l privesc cum se consuma si nu il voi putea ajuta , si cel mai rau este ca fara el, voi fi lafel de singura .
Eul se construieste din tot felul de trairi , se hraneste cu cele mai inaltatoare sentimente dar si cu cele mai amare lacrimi . El ia exact ceea ce primeste de la noi , iar noi suntem cei ce-l otravim .

Fiecare suflet e guvernat de ceva , cineva sau diverse chestii . Unii dintre noi au sufletele atat de pline de fum incat se zareste in ochii lor sclipirea cenusie .
Altii au senzatia ca gandirea pozitiva le rezolva pe toate , isi creaza un fel de divinitate din treaba asta si incep sa zambeasca tamp daca le pica o caramida in cap ... pana la urma totul e bine cand se termina cu bine .
Altii isi vand sufletul pe ideile celorlalti . Ajung treptat sa fie asa cum ii vor si cum ii vad cei din jur si sunt mai mult decat fericiti asa , pentru ca habar nu au oricum cine sunt , sau cine isi doreau candva sa fie .
Peste tot e plin de noi , de oameni .
E plin de amprentele lasate de noi si de umbrele noastre .
E plin de contururile sufletelor noastre care nu se regasesc in actiunile celor care le purtam .
E plin de oameni care nu sunt stapani pe sufletele lor si le lasa te miri cui in custodie .
Sufletul asta e singurul lucru care ne deosebeste .
Daca nu o sa fim propriul nostru suflet , o sa sfarsim prin a fi identici .