ceata

De cateva nopti am parte de acelasi peisaj de fiecare daca cand privesc pe fereastra .

Daca as fi acum afara m.as simti de parca am intrat in propriul suflet ... nu vad si nu inteleg nimic . 

In lumile astea doua este acelasi anotimp , sunt aceleasi frunze pe jos , aceeasi nopti reci ... aceeasi  ceata .

Totusi se deosebesc , dincolo de geam inca rasare soarele , inca se face zi dupa mult intuneric , inca se ridica ceata ... 

Au incetat sa mai existe anotimpuri , nu.mi doresc sa se mai schimbe nimic din peisajul meu , vreau sa raman in nunate de gri si aramiu , vreau sa imi ramana respiratia rece si vreau sa nu mai vad oameni pe langa mine ci doar niste fasuri aburinde. 

Ma simt cum nu m.am mai simtit , ma simt exact ca bonsaiul meu ofilit , inca in ghiveci , inca in acelasi loc , inca in aceeasi haina si totusi altcineva .

Vreau sa nu mai am simturi , sa nu mai aud , sa nu mai vad si mai ales sa nu mai simt nici un fel de atingere sau miros ... oricare din toate astea imi face rau .

As vrea daca se poate sa nu mai am nici memorie si asa sa ma despart incet , incet de tot ... sa fiu eu cu un oarecare mine pe care sa nu.l aud , vad sau simt in vreun fel si care sa nu imi aminteasca de nimic din trecutul meu , sa nu imi dea idei despre viitor si care sa nu ma faca nici sa ma gandesc la prezent .